În 1991, când am început "să ascult de vocea interioară", am încetat, practic, să mai citesc cărţi sau alte scrieri pe astfel de teme... să le spunem spirituale.
Timp de mai mulţi ani, vocea interioară "m-a ghidat" spre o viaţă obişnuită, punănd totuşi accent, pe latura profesională. În acest timp am acumulat "o experienţă de viaţă, cu învăţăturile de rigoare", dar bazate strict pe comunicarea cu vocea interioară. Chiar, la un moment dat, mi-am pus întrebarea de ce "viaţa" nu mă aduce în faţa unor învăţături spirituale. Vocea interioară mi-a răspuns că trebuie să urmez "o cale" bazată numai pe "ascultarea vocii", fără a fi influenţat de alte idei sau concepţii cu caracter, mai mult sau mai puţin, spiritual sau moral.
Totuşi, începând de prin anul 2001, am reluat din nou cititul. Dar de data asta nu am mai făcut-o dezordonat. "Simţeam" ce anume cărţi să citesc. Sau unele din ele, mi le dădeau anumite persoane.
Dar, deja, nu mai puteam fi influenţat de ideile pe care le citeam sau pe care le auzeam. Ajunsesem la un anumit echilibru interior, la un anumit discernământ. Nu mai luam drept adevărate ideile, indiferent de faima care o avea autorul ei, şi nici nu treceam ideile prin filtrul personalităţii mele.
Având deja, o legătură foarte stabilă cu Adevăratul EU, prin intermediul vocii interioare, manifestam o prudenţă foarte mare în procesul de asimilare a unor idei. Mai întâi le "gândeam pe toate feţele", le comparam cu tot ce ştiam până atunci.