Aparent cele doua probleme (destinul si nemultumirea de sine) sunt doua lucruri diferite. Parerea mea este ca ele sunt intr-o strinsa interdependenta. Nemultumirea de sine este un semnal al vocii interioare ca nu "suntem pe drumul" nostru, ca nu traim conform destinului nostru.

Destinul exista, dar el nu este un lucru foarte strict. Este ca un drum, poti merge chiar pe partea din dreapta, pe mijloc sau pe partea din stinga. Vocea interioara trage semnalul de alarma doar cind "ai luat-o pe aratura". "Mersul pe aratura" este insotit de nemultumirea de sine. In momentul in care esti pe drum (pe drumul TAU) nemultumirea de sine dispare.

Dar, ATENTIE!!!!! este vorba de nemultumirea de sine, nu de nemultumire. Chiar daca poarta aceeasi denumire, cele doua stari psihice sunt foarte diferite. Poti fi nemultumit din nenumarate motive (servici, familie, copii obraznici, vecini, emisiuni la TV), dar nemultumit de sine nu poti fi decit daca..... esti nemultumit de tine.

Pe de alta parte nu trebuie sa confundati "multumirea de sine" cu un sentiment de mindrie exacerbata (cine mai e ca mine?, eu sunt cel mai tare din parcare). Aceasta stare de mindrie se obtine in mod constient. Stai si iti tot repeti in gind: sunt mate, sunt tare, etc... Dar, in momentul in care "lasi garda jos", adica nu mai gindesti aceste lucruri... te "inunda" un sentiment de nemultumire de sine. Intr-adevar, incepind din nou sa gindesti cit de "grozav" esti, acest sentiment dispare si lasa locul, in constientul tau, acelei stari de "cel mai tare din parcare".

Deci, mindria este un lucru care este mai intii in constientul tau, in gindurile tale, in vointa ta.... apoi repetind ideea cit de grozav esti, incepi sa o "introduci" in subconstient. Ea poate "intra" in subconstient, in straturile superficiale ale subconstientului tau, dar nu v-a putea ramine acolo mult timp. Mindria este ca focul... cit timp il intretii (pui gaz pe foc) al exista. In momentul in care nu mai ai gaz... :-) mindria dispare.

Nemultumirea de sine este total inversa. Ea izbucneste din cele mai profunde straturi ale subconstientului si patrunde in constient. Este ca o buruiana, daca o tai de la suprafata pamintului (din constient), radacina ramine in pamint (subconstient) si peste o perioada de timp buruiana va apare din nou la fel de "falnica" ca mai-nainte.

Pentru a scapa de starea de nemultumire de sine trebuie taiata radacina, trebuie "umblat" la destin.... trebuie sa-ti corelezi viata cu destinul. Atunci cind viata ta se desfasoara conform destinului tau, vei scapa de nemultumirea de sine.

Odata ce esti pe calea ta, conform destinului, o stare de multumire de sine "izvoraste" din subconstientul tau. In acele momente, chiar daca din exteriorul fiintei tale, apare un eveniment perturbator (sa zicem ca o persoana cunoscuta te face cu ou si cu otet... ca nu esti bun de nimic) care iti produce in constient un motiv de a-ti face ginduri negre, subconstientul te "sustine", invadindu-te cu un sentiment de multumire de sine.

Sau altfel spus: daca esti pe drumul tau si la un moment dat esti invadat, in mod constient, de ginduri negre, subconstientul te ajuta. Dar acest ajutor poate apare doar daca este intrerupt fluxul de ginduri negre constiente. Si aceata se intimpla in somn.

Marea majoritate a oamenilor se roaga pentru ceva, pentru a li se da ceva in viata. Dar cine, oare, incearca mai intii, sa afle ce i-a rezervat viata si apoi sa incerce sa sincronizeze ceea ce vrea el in viata cu predestinarea lui in viata. Oare chiar ideea ursitoarelor din popor, care "ii imprima" copilului un anumit destin sa fie falsa? Oare nu este aceasta un mod metaforic de a spune ca omul are un destin prestabilit?...