GLASUL CONŞTIINŢEI

E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau înţelegi că vine dinlăuntru, dar totuşi de dincolo de tine, de la Dumnezeu.(...) Patimile, reaua voinţă şi păcatele, dar mai ales nebăgarea în seama a acestui glas, îngrămădesc nişte valuri peste vocea aceasta, nişte solzi, care-i sting graiul, încât abia se mai aude.(...) Larma vieţii şi gălăgia grijilor deşarte strigă oamenilor în ureche nevoile lor pământeşti, mai tare decât le strigă glasul conştiinţei trebuinţelor lor veşnice. Oamenii abia mai aud cele de dincolo şi li se par departe: surzenia tot mai mult se întăreşte şi chemarea lină nu se mai aude.

Cărarea împărăţiei, pag. 87-88, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, 2006