Pe scurt am putea defini vocea interioara ca fiind instinctul speciei.
De ce am preferat aceasta "definitie" prescurtata? Poate ca nu este cea mai relievanta dar reflecta o caracteristica importanta a vocii interioare. In mod normal vocea discuta cu tine, iti trimite mesajele ei in mod "pasnic"... dar in momentul in care te afli in fata unui pericol ea "striga". "Tipa" la tine: "NU". Partea proasta este ca nu insista spunind: nu, nu, nu, nu,.... Simplu, zice o data si gata. Daca nu i-ai prins mesajul, greseala ta. Va trebui sa te antrenezi pentru a nu mai "rata" si alte mesaje.

Din acest motiv am ales aceasta scurta definire: in momente cheie din viata ta, vocea interioara iti trimite mesajele mult mai "apasat", mult mai "hotarit". Dar asa cum spuneam si in capitolul precedent, vocea interioara nu te va ruga sa-i asculti mesajul, sa-i urmezi indemnul. Ea iti transmite "parerea ei". O urmezi bine, nu o urmezi, treaba ta.... descurca-te.

Aceasta prima definire a vocii interioare ma duce cu gindul la o experienta facuta de niste biologi. Intr-un musuroi cu furnici a fost pus un foc mocnind care a inceput sa se extinda, urmind in scurt timp sa distruga tot musuroiul. Furnicile erau in pericol de a muri toate. Ce au observat biologii? Furnicile au inceput sa se grupeze, sa formeze din corpurile lor un fel de scara (pe partea musuroiului neatinsa de flacari) pe care celelalte furnici au inceput sa se catere. Bineinteles unele dintre ele nu au mai reusit sa se salveze. Intrebarea este: cine sau ce le-a facut pe furnici sa se grupeze intr-un timp asa de scurt si cu o eficacitate asa de mare. O prima ipoteza ar fi ca sunt inzestrate cu o inteligenta asa de mare incit pe baza ei au reusit aceasta performanta. Cam firava aceasta ipoteza; daca furnicile (fiecare furnica in parte) ar avea o astfel de inteligenta ar putea fi capabile de lucruri si mai interesante. Singura ipoteza (chiar daca frizeaza, intr-un anumit fel, rationalul) remarcabila este ca ele au fost "ghidate" de un fel de "instinct de conservare". Interesant este ca toate furnicile au fost capabile sa simta, in acelasi moment si in acelasi mod, solutia salvatoare. "Operatiunea de salvare" a decurs cu o foarte mare exactitate, ca si cum un supervizor le dadea fiecareia indicatii cum sa reactioneze, astfel incit musuroiul intreg, a actionat ca un tot unitar.

Bine, bine, dar cine/ce este acest "instinct"? El a dat dovada (in acest caz) de o inteligenta foarte bine pusa la punct, capabila sa "construiasca" strategii in timpi foarte scurti si cu o eficacitate foarte mare.

Dupa ani de convietuire pasnica cu vocea interioara am ajuns la concluzia ca aici isi are ea radacinile: in "instinctul de specie". Poate termenul de "instinct de specie" nu este foarte bine ales din motiv ca nu exista cite un instinct pentru fiecare specie. Exista doar un singur instinct care guverneaza peste toate speciile. Iar fiecare specie "extrage" din acest "izvor de intelepciune" ceea ce ii este specific, ceea ce poate ea sa inteleaga, ceea ce ii poate fi de folos in procesul evolutiei. Am putea face o comparatie cu analiza matematica. Ceva vede un elev de clasa XI in analiza matematica (stie doar derivate), si altceva vede un elev de clasa XII (care stie si integrale). Si altceva vede un student care deja cunoaste cite ceva despre diferentiale. Si altceva va intelege un matematician, specialist in analiza matematica.

Vocea interioara este aceeasi pentru toata lumea, pentru toate categoriile sociale. Nu conteaza cit de "citit" esti, cite scoli ai... vocea interioara este aceeasi. Chiar mai mult, persoanelor cu un "grad inalt de cultura" le este mai greu sa perceapa vocea interioara. Si asta, din cauza ca, astfel de persoane, in procesul asimilarii informatiilor, au folosit foarte mult rationalul, in detrimentul "simtului intern".
Vocea interioara este aceeasi, indiferent de moralitatea persoanelor: oameni evlaviosi, hoti, ucigasi, etc. De exemplu, persoanele care au o mindrie exacerbata, ne-am astepta sa fie mai putin "bagate in seama" de vocea interioara. Dar nu este asa. Intr-adevar, astfel de persoane, care se cred "cel mai tare din parcare" percep foarte greu vocea interioara. Dar este vina lor. Si-au dezvoltat foarte mult eu-l inferior, personal, astfel incit "distanta" fata de SUPRAEU a crescut foarte mult

Vocea interioara nu are vointa, in sensul ca ea nu alege persoanele pentru care sa se manifeste. Ea nu zice: "Uite... X-ulescu m-a suparat. De 30 de ani nu a tinut cont de indrumarile mele. Gata. Nu-i mai spun nimic". Nu. Vocea interioara este foarte rabdatoare. Iti va "sopti" toata viata, in speranta ca poate, odata si odata, tot vei tine cont de "parerile" ei. Totul depinde de tine